Riduri

Poate cel mai relevant lucru in conditia noastra de fiinte bipede este faptul ca simtim, ca fiecare emotie incrusteaza in noi amintiri concretizate in cicatrici ale timpului. Sau asa ar fi coerent sa evoluam. Dar ce se intampla atunci cand noi, patetici, mici si colturosi cum suntem, profanam acest privilegiu si ii condamnam pe cei care se supun? Nu stiti ca prin riduri un individ poate sa consolideze glasvandul dintre el si majoritate, sa dovedeasca tocmai ca are substanta si ca nu este un cilindru atent stilizat, dar vid in interior? Un om ingenuu este in societatea actuala judecat si criticat din simplul motiv ca nu se supune stereotipiei care sugruma lumea. Sunt promovate figuri inexpresive, mate, nemodelate de nuantele care au atins pielea constiintei, dar care au alunecat aproape insesizabil in ignoranta. Ce am putea noi iubi la o astfel de fiinta inumana, refulata, lipsita de simtire, de principii si trecut? Cum ai putea experimenta emotia care te inunda ca un fluviu bolborosind de curiozitate atunci cand esti pe cale sa afli povestea din spatele unei cicatrici?

 Spuneam ca trebuie sa iti traiesti viata, sa ignori regulile, sa traiesti adrenalina si sa uiti ca exista si "ceilalti" de judecata carora ar trebui sa nu te sfiesti. Cu asta toti suntem de-acord. Si uite-asa ne condamnam la ipocrizie...este paradoxal sa admiri un om cu un caracter opulent si o poveste de viata inefabila, dar sa il repsingi pentru ridurile si urmele ce le justifica.

Ati observat ca fotografii incearca asiduu sa surprinda prin arta lor emotia pe chipurile subiectilor? Cu cat aceasta este mai expresiva, mai vie, cu atat fotografia va fi mai nepretuita. Adevaratele personalitati apreciaza aceste valori, nu superficialitatea de la suprafata si sunt capabile sa vada in esenta prototipul uman analizat, nu prin aspect sau voce, ci prin pasiuni, imperfectiuni si privire. In agora sentimentalismului nostru uitat pe marginea timpului, am putea sa incercam sa intelegem ca inextricabilul trebuie cautat intr-o persoana si nu frumosul, pentru ca insusi ubicuitatea cliseului care sustine ca frumusetea este efemera ar trebui sa ne puna pe ganduri. Zambiti, incruntati-va, plangeti, dar faceti-o cu pasiune si nu lasati venalitatea sfasietoare a lumii din jur sa influenteze calitatea complexitatii voastre pentru ca, in final, numai un rid poate atesta ca ai fost un om veritabil intre marionetele de-aici care pretind a fi oameni, dar nu stiu, reactionarele, ca fatumul le-a pregatit o viata monopolizata de inconsistenta si farniente !

comentarii