Scurtcircuit

Am planuit sa-mi spal sufletul de nebunie in noaptea asta. Da, sa plutesc, sa visez, sa simt ceva, ceva mai mult decat mizerie si nesiguranta. M-am dus pe stanci, in golf. Soarele apune. Il privesc alaturi de niste necunoscuti, straini adusi de mare noaptea trecuta. Imi spuneau ca vor sa vada sirenele. Prostii, ei nu stiu ca sirenele vrajesc doar diminetile acelea narcotizate de nesomn si nicotina. Am si un cadou. Cum nu vreau sa cresc, sa ma maturizez, vorbind de notiuni abstracte, am hotarat sa o fac gresit, distorsionat, daca tot pot si Dumnezeu stie cat vreau sa profit de circumstante. Asadar cadoul consta intr-o sticla de Absint. Nu vreau intelepciune, responsabilitate, ci doar sa simt cum ametesc in intuneric, ascultand valurile cum se zdrobesc de stanci muscandu-mi din luciditate. Nu am mai facut-o, deci ar trebui ca efectul celor 70 de grade sa-mi provoace convulsii puternice si rapide ale mintii. Nimic! E liniste, o liniste pangarita doar de aceeasi mare pe care pana anul acesta am indragit-o atat de mult. Acum o urasc. O cerneala prafuita de o multime de indivizi superficiali, vesnic agitata si promovata excesiv. Hai! Contrazice-ma! Spune-mi cat de romantica este si cate reminiscente si melancolii ascunde sub straturile sale groase de scoici. In noaptea asta este jalnica. Imi aprind o tigara. Alta experienta inutila, dar de altfel atat de ravnita pana acum o luna. Stii, curiozitatea aia colorata care nu te lasa sa iti blochezi mintea pentru ca vrei sa vezi cum este viciul, cu ce lingurita sa il bei si care e canitatea care trebuie inspirata pentru a o lua razna. Deci tigara..ador sa inspir nicotina pentru ca stiu ca ma distruge. E un mod placut de relaxare. Ca..o a doua varianta, o alternativa a scrisului. N-as putea fuma cand sunt fericita. Oamenii care o fac din reflex sunt patetici. Este, daca vrei o arta, una ieftina, de prost gust, urat mirositoare si inecacioasa, dar are filozofia ei. Deci fumez cand ma simt mizerabil si cand natura mea de melancolic perfect alege sa isi faca de cap cu gandurile mele. Mint, acum fumez doar ca sa inalt zidul din jurul meu, cel sculptat cu maiestrie pentru a bloca in mod expres orice briza din exterior care ar indrazni acum sa patrunda in lumea mea. Nu e nici ora 12 si eu sunt aproape singura, asa cum am fost mereu. In zona de maxim confort, chiar daca niciodata nu am recunoscut cat de mult mi-am dorit sa fiu si eu sociabila, sa ma adaptez, integrez, ia-o cum vrei tu. Nebunii de langa mine mai iau un shot si decid sa faca plaja pe suprafata dura a stancilor, sa isi chinuie articulatiile, chirciti sub privirile unei luni bolnave, sidefate. Ar fi aproape caraghios daca as sti ca in cateva minute nu fac 18 ani. Dar nu prea e alegerea mea. Poate as prefera sa fiu singura pe bune de data asta. Defapt planuisem sa-mi mototolesc nebunia, iti amintesti? Voiam sa dansez pana in zori si eventual sa fumez iarba. Greseli, greseli. Norocul meu ca nu ma descurc sa comunic cu alte fiinte ciudate, ca mine. Cine stie daca mai ajungeam astazi sa scriu banalitati care probabil conteaza doar pentru mine si care oricat de compromitatoare ar fi, as prefera sa nu ramana ingropate intr-un nisip murdar de chistoace si urme de bocanci. Asadar plecam din golful francez si o luam pe camp, spre White Horse. Ceilalti se pierd pe drum. E aglomeratie, mi-e cald, iar luminile si muzica din jur si-au ales prost noaptea in care sa imi chinuie mintile. Sau eu mi-am ales prost noaptea in care sa fac asta. Norocul meu ca incepe ploaia. Torential, abrupt, picaturile mi se preling printre suvitele de par. M-am vopsit acum trei zile. Stiu ca acasa o sa ma astepte o cearta crunta cu mama pentru asta. Imi place sa merg hotarat pe straduta, fara sa ma ascund ca o cartita sub standurile de gogosi, shaorma si tequila la 5 lei cum o fac minunatii turisti de pe litoralul nostru si mai minunat. Continui putin zapacita, trec calea ferata si reusesc printr-o minune sa gasesc cheile si sa descui usa. Mai e putin pana la miezul noptii. Ma asez uda, in pat, pe spate si ma uit la tavan. Stiai ca marii artisti isi gasesc un refugiu in alcool si droguri pentru a crea? Dar oare mai sunt ei artisti daca au nevoie de un impuls pentru a-si exprima cumva delirul astfel incat sa il poata percepe si muritorii de rand?! As exagera sa spun ca in acel moment m-am inecat si eu in revelatii de natura celor mai sus mentionate, nu..eu doar am realizat cat de trist este ca eu, tu si oricare altul, oameni cu 2 ochi si un suflet (dupa cum aparent este sustinut) sa fim perceputi de societate ca oameni de succes, care pot subjuga, conduce, domina prin frumusete, inteligenta, sarm, dar in realitate sa ne simtim mizerabil, inferior, singuri si prapaditit sub treapta cea mai de jos a Universului in care din intamplare Ursitoarele au ales sa ne deseneze. Si frumos, cu putin cataliza, am ajuns si mai distrusa decat eram initial. Asta pentru ca gandesc prea mult. Meditatia e pentru oameni plictisiti care vor sa faca schimb de verighete cu insomnia si de idei cu infioratorul cronofag, de asemenea mancator de tinerete si energie. Vorbind de tinerete, care apropo, se scurge tragic in urmatoarele secunde..ceremonia este initiata de beat-ul lui Skrillex care pulseaza in liniste trezindu-ma si amintindu-mi ca tocmai am devenit majora. El suna, mesajele curg, aruncand flash-uri de lumina de undeva de pe geamantan. Trec 10 minute. 15. E bine. Prietena mea ma trezeste la realitate. Acum mi-e frig si simt hainele cum se lipesc de mine ca acuarelele ce raman impregnate pe panza. Imi iau hanoracul si ies in agitatia noptii. Este 3. Rock-ul din White Horse ma trezeste in intregime. Este aproape morbid de placut si inuman de ingrijorator cum ma poate elibera. Ce poate fi mai perfect decat sa dansezi pana la epuizare, urland versurile unor melodii pe care le-ai iubit inca din copilarie alaturi de cineva care nu pretinde sa iti spuna alte vorbe dulci, replici ieftine sau de duzina? Nu, doar sa cante alaturi de tine, sa te priveasca in ochi, sa te ia de mana si sa iti aminteasca doar ca tu nu esti singurul naufragiat. Corabia nebunilor va fi vesnic in port pentru tine, asteptandu-te sa te pierzi in sfarsit in lumea ta. Pentru ca stiu ca nu apartin acestei societati superficiale, bazate pe comunicare, pe relatii. Poate sunt sociopata. Si smintita si neinteleasa si ciudata. Si sufar pentru asta. In fiecare zi. Iar asta, dragul meu este si motivul pentru care scriu. Nici nu vreau sa citesti. Sper sa nu o faci. Sper sa fii descurajat si plictisit si total dezinteresat. Am scris pentru mine. Ca sa nu uit. Sa nu las aceasta reminiscenta sa paraseasca un creuzet al unei tinereti care se risipeste. Am nevoie de un psiholog...

comentarii