"As vrea sa devin ceea ce eram atunci cand doream sa devin ceea ce sunt acum."

duminică, 12 iunie 2011

Abstract



Imi miroase a nebunie. Ploaia inunda suprafata geamului. O privesc oftand. Nu am stare. Fix. Fix si 1 minut. Fix si 2. Ajutor? Pe cine pacalesc? Nici nu vreau sa se opreasca. Nu are decat sa ploua pana la ultima picatura. Putin imi pasa. Defapt, cu atat mai bine! Nu am nevoie de nimeni! Ma pot descurca si singura. Dau drumul la radio zdrobind butonul volumului. La maxim. Astfel incat, oricat as incerca, sa imi fie imposibil sa imi ascult propriile ganduri. Deschid blocul de desen. In fata mea se proiecteaza cu usurinta o imagine vaga si o conturez apasand creionul. Privesc tavanul asteptand parca inspiratia sa imi inunde mintea. In zadar. Intarzie. "Invitatia la vals" asezata asimetric pe un raft imi atrage atentia. O deschid si incep sa parcurg dezinteresata primele randuri. Cu fiecare pagina, devine, neasteptat, tot mai fascinanta. In cateva ore, ajung sa devorez la propriu fiecare margine invechita a cartii, fiecare semnificatie. Si brusc, se termina. Trist. Patetic. Auzi, sa ma refugiez in spatele copertilor, lipsita de inspiratie, credula! Ascult pentru cateva secunde picataturile cum lovesc asiduu marginea exterioara a pervazului. Nu mi-am dat seama pana acum cat de obsedant poate fi ticaitul ceasului din hol. Il ignor. Observ absenta cateva fire rebele care incearca cu disperare sa imi distraga atentia. Ma ridic, ametita de o vaga aroma de parfum. Ma gandesc cu invidie la parcul ros de ploaie, ce abia asteapta sa renasca, mai frumos, mai impozant odata cu ivirea soarelui. Poate maine, poate poimaine. Iau palaria din cui si ies afara. Vantul imi zboara suvitele spicuite intr-un blond umbrit. Asta a fost. Accept viciul vremii. O sa rasara si soarele. Cu siguranta!




comentarii

Un comentariu:

  1. Minunat. Multumesc mult. Apreciez si eu foarte mult ceea ce am citit pana acum pe blog. Sigur asta te va ajuta sa te regasesti. Voi continua sa urmaresc gandurile tale!:)

    RăspundețiȘtergere

Lasa un comentariu...