Si tocmai cand eram pe punctul de a ma convinge ca nu exista nici o cale prin care in mod surprinzator sa ma 'transform' din punct de vedere temperamental si eram gata sa renunt la a mai incerca inutil sa sper pueril, am reusit. Nu am nici o idee cum, sau ce a provocat accesul asta de personalitate. Pur si simplu s-a conturat el acolo nebun si s-a dezvoltat in subconstient si a asteptat momentul oportun sa imi loveasca din plin viata, asa cum o percepusem eu pana la acea rascruce.
Sunt o melancolica perfecta si mult timp am considerat-o un dezavantaj pentru mine ca persoana. Sa fiu introvertita reprezenta din punct de vedere psihic un impas. Simplul fapt ca trebuia sa las 'masca' jos in fata unor persoane necunoscute imi provoca involuntar o teama acuta si preferam sa tac, sa trec de partea inobservabilului in detrimentul unei interactiuni relaxate (asa cum sangvinicii populari ar percepe-o) menita doar sa creeze legaturi, ca procese elementare de cunoastere reciproca. Continuam sa traiesc in paralel intr-o lume a mea, asa cum eram eu in realitate si in 'lumea reala' asa cum ma afisam in fata celorlalti. De-acord, orice om devine interesant atunci cand incepi sa il cunosti, dar cine are cu-adevarat rabdarea de a astepta dupa tine pana capeti incredere, atunci cand nu este la mijloc un interes? Partea interesanta este ca desi in aparenta eram permanent distrata, nu a incetat nici o clipa sa imi pese de ceea ce cred cei din jurul meu (mare greseala).
Si ajungem la partea abstracta a problemei mele de constiinta pentru care am ajuns sa scriu acest post. Deodata am capatat mai multa incredere in mine. Tenta de emotie din vocea mea cand vorbesc in fata unui grup de oameni se sterge usor (evolutie surprinzatoare avand in vedere ca eram o timida convinsa) si simt o dorinta acuta de a ma implica in orice actiune care presupune depunerea unui efort fizic sau psihic si care are ca scop o imbunatatire de orice natura in viata mea, sau in jurul meu. Parca ajung sa am regrete daca am avut ocazia sa fac ceva nou si am ignorat-o. Nu ma simt bine daca nu am in permanenta ceva de facut si vreau sa fac atatea lucruri, incat timpul devine o problema. Si energia, daca stau sa ma gandesc. Ar fi perfect daca nu ar trebui sa mai si dorm :)) Siii stop. Mentalitate proasta. Ar trebui sa gasesc un echilibru. Totusi personalitatea mea este in acest moment usor maleabila. Daca vreau pot sa alunec cu usurinta in latura omului introvertit, ca sa gandesc profund si sa meditez asupra unor aspecte, sa imi cultiv asa-zisa inclinatie spre arta, dar parca mi-e frica sa nu pierd ceea ce am reusit sa acumulez. Dar daca voi continua sa imi acaparez timpul in totalitate cu diverse activitati si sa ma implic in actiuni (de cele mai multe ori voluntare) care pana la urma vor depasi capacitatea mea de a le acoperi cu succes pe toate, oare voi mai fi capabila sa meditez, sa scriu, sa vad dincolo de aparente si sa gasesc ceva fascinant in fiecare obiect sau fiinta din jurul meu?
Nu mi-ar placea sa traiesc intr-o lume in care nivelul perceptibilului este limita. Simt nevoia sa anticipez si sa creez diverse scenarii, sa imi imaginez diverse posibilitati, amalgamul de principii pe care ti-l ofera lumea ireala a psihicului nu s-ar putea compara vreodata cu principiile disponibile in paleta sangvinicului. In acelasi timp satisfactia ca ai reusit ceea ce ti-ai propus, ca ai evoulat, ca dispui de noi abilitati, pentru ca atunci cand te implici in atatea lucruri ai sansa sa inveti ceva, sa capeti experienta pentru mai tarziu este cu-adevarat o senzatie unica ce consolideaza increderea de sine, care, in cele din urma se dovedeste a fi cea mai importanta.
Pot spune oare ca m-am transformat intr-un hibrid cu o personalitate deloc usor de anticipat? Confuzia este izbitoare atunci cand intr-un moment nu pot scoate un cuvant, nu pot privi o persoana in ochi, iar in urmatorul intru, sa zicem nu chiar in mod civilizat, intr-o zona cu acces interzis si ma hlizesc in fata televiziunii. Depinde de stare. Acum tot ceea ce trebuie sa fac este sa invat sa controlez si sa folosesc acest dezechilibru in temperament in avantajul meu. In materie de teorie presupun ca nu am stat vreodata mai bine, partea dificila este practica, exercitiul. Si singurul lucru care ma motiveaza si care m-a convins ca voi reusi ceea ce mi-am propus este tocmai aceasta confuzie de identitate care s-a creat si care pentru nu stiu ce motiv a izbucnit tocmai acum pentru a-mi imbunatati intr-un fel sau altul viata. Meditare placuta...
Mimul din tine urla dupa un deget de libertate. Cutia invizibila in care esti prins proiecteaza in sufletul tau cu cruzime imaginea discontinua a Lui. Ca intr-un joc de Darts incerci sa tintesti cat mai bine sa anihilezi definitiv izvorul suferintei.
