Randuri palide

Imi pictezi ochii cu ura ca si cum as fi o briza iritanta ce iti usuca maduva in zilele de toamna. Cosi plasturi inexistenti acolo unde nu exista rani ca si cum daca ai presa destul de puternic ai grava vanatai. Imi sabotezi ideile ca sa imprastii tot ce a mai ramas din initiativa. Cultivi otravuri in sticlute cromatizate de timp si le scurgi lent pe buzele mele ca sa uit ca pot sa nu uit daca imi doresc destul de mult.. Esti sters de orice suflare daca te simti mai bine lovindu-ma in acest fel!

 Din suflet, pentru corupt.

comentarii

Alegeri

Cateodata mi-ar placea sa am o arhiva in care sa stochez toate posibilele variante ale vietii mele. Macar asa as putea relua la nesfarsit fiecare pas gresit. As putea sa vad dincolo de timp alternativele si sa o aleg pe cea care imi convine. Poate dupa doua luni de remixare a raspunsurilor si alegerilor potrivite, as fi mai aproape de omul perfect pe care toti vor sa il vada in mine. As vrea un raft cu volume care sa imi spuna daca sunt pe drumul cel bun sau daca m-am ratacit inca de la prima hotarare. Nu exista magazine pentru asa ceva? 

comentarii

Sos, constiinta!

Stiti vorba aia a lui Hitler "Cu cat cunosc mai bine oamenii, cu atat iubesc mai mult cainii"? E debusolant sa constati cata rautate ameninta sa te stranguleze..si e si mai rau cand realizezi ca vine de la cei din jur. Toti sunt preocupati sa analizeze, autopsieze gesturile celui de langa el. Sunt gelosi, nebuni de invidie, in stare sa spulbere un om daca bietul nefericit le trezeste sentimentul inferioritatii. Defapt, ar fi un caz fericit, admitand o oarecare justificare. Dar prin ce sant irecuperabil ar trebui sa cauti constiinta bipedului care otraveste aerul din jur intepand materia cu mici remarci rautacioase doar de amorul artei? Din plictiseala, frustrare, interes aleg sa agite starea de spirit a muritorilor de rand care se chinuie si ei sa supravietuiasca in lumea asta perversa (exersandu-si la randul lor gradul de bun simt care nu a ajuns inca sa tinda spre minus infinit). Marginalizat esti oricum. Fara stiinta ta, dintr-un oarecare punct de vedere, esti judecat si condamnat.

Cata nedreptate a narcotizat pamantul asta nescuturat de imoral... Toti isi urmaresc interesul fara sa tina cont de efecte sau de victimele colaterale si, in viteza lor, uita de unde au plecat si devin lacomi; cam inumani..iar in urma lasa o mocheta de asteptari calcata in picioare. Hai sa ne deratizam corabiile si sa ne stergem bocancii de respectul de sine al persoanei din fata noastra, nu?

Cine-mi mai spune mie acum sa gandesc pozitiv? Sa am incredere in oameni: ha, ce gluma!

comentarii

Dor

Marea ne invata pe toti cum sa simtim mai bine. Nu ca nu am recepta corect sarcasmul evident al realitatii. "Altfel" nu ar mai avea rost intr-o lume sculptata in copii fidele ale unor simetrii nereusite. Deci suntem diferiti. Si in amortizatele noastre mentalitati ne temem ca geneza noastra va bruia tiparele si vom fi judecati si dezbracati de ambalajul cu care ne protejam, ingalbeniti, sfarsind printre frunzele de toamna, care, desi frumoase, sunt calcate in picioare si uitate.

Cat m-as putea invarti in simetrii pana sa gasesc unghiul perfect? As vrea sa nu mai conteze ce cred oamenii. 

Daca ne-am adapta, am risipi farmecul unui original pentru particule insipide, ruginite de cotidian. Dar tipicul se pierde in infinitul marii..precum noi, oamenii. Plutim printre valuri, zambim cerului si dansam in bai de soare incercand sa scriem o altfel de istorie. Traim.

Viciile sunt precum algele. Ne acapareaza, ne incetinesc, cateodata ne ingrozesc si totusi, inacceptabil de brutal, ne definesc. Daca viata ar fi doar o mare prea cristalina, straniul ar dizolva siguranta de sine. Cu totii stim ca aparenta perfectiunii este periculoasa. Defectele sunt benefice. Si printre vicii, mai avem si dezamagiri inevitabile, asa..ca scoicile.. care te zgarie regulat in talpa pentru a-ti aminti ca traiesti. Dar atata timp cat exista, stii ca atingi realitatea cu picioarele si ca nu exista riscul sa te ineci. Orice val te poate scufunda, dar oricata sare ai inghiti, nu va fi de-ajuns sa te ancoreze in intunecatul anonimat al marii. 

Mai stii cand ti-am spus ca mi-e dor de ea?

Am uitat caldura nisipului inclestat pe spatele meu si topit in cascade neregulate de soare; sau gustul brizei sufocandu-mi suvitele in tornade impletite cu margele de sare. Picaturi de culoare ce transforma in miraj chiar si cea mai agera privire uitata pe malul marii. Si atat de neinspirata, de tacuta, de imuna la romantismul supraapreciat al..lumii din jurul meu, culeg inele de pe degetele cromatizate ale aceleiasi mari pe care dintotdeauna am iubit-o. Neregulat, inconstient, ascult prin sacadatele reminiscente cum imi sopteste o alta poveste sustrasa din experienta sa imortala.

comentarii

Clipind

Rasaritul il surprinde in aceeasi pozitie incomfortabila, gri insomniac. In spatele dulapului zace, inecat in umbre, patat de mirosul cafelei amare, scriindu-si iluziile pe perete. Stie ca asa, ravasit de ganduri, intruchipeaza ideea generica a eternului artist ratat. Si-ar picta chiar emotiile cu scobitori roase de vreme pe benzile casetelor vechi, daca ar putea, daca ar avea certitudinea inovatiei, dar asa..ce ar putea oare el, fizic aspirant, sa mai incerce pentru a amprenta acelasi tavan al lumii altfel decat cei dinaintea sa?! Poate ca inutil ar vrea sa se ridice din balta sangerie a recentului monolog nocturn si sa vaneze esente deghizat in filozof, tocmai el, Poirot expirat, vesnic nemultumit. Nici daca si-ar resuscita inspiratia deruland-o precum discurile zgariate, imperfecte, nu ar mai gasi loc sa scrie. Cerneala a impaienjenit filele agatate pe cartoane de speranta. Camera lui a capatat un iz de mai prafuit. Produs ieftin, a carui chitanta isi asteapta semnatura, individul alearga in acelasi tempo fin de siecle, impiedicandu-se stangaci de fiecare obstacol. Se enerveaza, seduce, imbatraneste si plange, complesit de incercare. Sculpteaza in intuneric noi scenarii, plasmuieste ispite, personaje. El vrea contorsionandu-si prezentul, sa revolutioneze creuzetul social in care se zbate sa supravietuiasca . Infim infantil insetat de libertate, vesnic neinteles, dar invidiat, deseneaza-ti branhii si invata sa "repiri" dincolo de sentimente, prin fapte..

Clipeste, inunda-ti marginile uzate ale irisului insetat de indigo si uita pentru a creea din nou!

comentarii

Metagalaxie

         Hai sa ne-aruncam in valurile de emotii, dezbracati de vise, inspirand cristalitatea nisipului fierbinte! Sa ne-amagim invartindu-ne beti in jurul unui glob de zambete sperand ca timpul sa ne opreasca respiratia ca sa inspiram cu mai mult delir ultima particula de noi! Sa dizolvam in ADN'ul polarizat de atata nesiguranta linistea narcotica  a unui somnambul drogat de stele! Sa levitam in spuma valurilor vietii, nebuni de atata putere!
        Hai sa infasuram lumea intr-un paradox colorat in dementa, sa uitam de obligatii...sa asteptam inecati sub drenarea de sofisme a individului o ultima sclipire de optimism! Sa exploram din unghiuri obscen de necunoscute cele mai 'idioate' idei si sa ne pictam pe o panza tesuta in arta imaginatia! Sa innodam picaturile de ploaie atat de condensat pe un fir infinit incat micile cicatrici create sa reflecte nuantele muribunde ale soarelui!
       Sa nu credem nimic,  sa nu vrem nimic, sa ne alimentam prin acest nimic pana ne supraincarcam de nimicuri a caror imprecatie sa ne vrajeasca precum un Thanatos insetat de limfa unui vid atat de translucid ...
       Ma gadila emotia cu pana ei fina, ipocrita, suspendandu-ma tocmai in inchipuirea de care imi e atat de frica. Ce miraj labirintic as putea sa agat in tavan ca sa ma refugiez de ghearele invidiei, nesigurantei, pesimismului, nebuniei?

Hai sa urlam in vazduhul constiintei, sa catalizam procesul, sa scapam de frica si sa lipim cu plasturi multitudinea de franturi mutilate ale ego'ului. La naiba! Am ajuns un crisalid...nu mai sunt in stare sa spanzur doua idei de esenta si sa le fac vant pana in coltul drept, pergamentat al foii blestemate in paliditatea sa. Scutura-ma de praf pana nu ma imbolnavesc sedata de atata oniric strans cu sarguinta de pe marginea stancilor din axis mundi'ul albastrului ocean! Fa-ma sa stranut resentimentele ca sa asced, doar de teama de a nu pica irevocabil! Si tu, aroma dulce, acra si intunecata invata impreuna cu mine cum sa existi intr-o metagalaxie configurata numai prin asteptarile celorlalti!

Inainte sa adorm...

comentarii

Cronofagul de gri

Lipeste iluziile pe cartonul degradat de atata batjocura. Il expune cu tact pe peretele inefabil de diform. Ia carioca si sugruma cu linii delicate oximoronul ce l-a orbit atata timp sa vada intr-o lume vizibil iritata de astigmatismul inconstientilor. Nici el nu pricepe ce gandeste, dar stie ca trebuie sa continue. Viata l-a invatat ca impresia nu judeca intuitia. 

Se aseaza pe covor, intre pozele izomerizate de obisnuinta, intre cazurile dezaxate de constiina ratiunii. Incearca sa gaseasca vreo fisura in mentalitatea adolescentului. Determinarea sa implacabila il uimeste. Se poate oare numi delict dorinta de a ascede numai pentru a nu te prabusi? Excluzand evident suflul morbid cu care acesta a decis sa isi catalizeze destinul.

Sa disculpi psihicul in pofida actiunii nu pare o provocare plauzibila pentru o minte care a cunoscut de departe toate excesele animalice ale principiilor pe baza carora fiecare isi dezvolta caracterul. Dificultatea apare abia in momentrul in care fermitatea dorintei de a cunoaste cu adevarat pe cineva depaseste cota suportabilului. Mai exact, cum se presupune ca trebuie sa intelegi o persoana daca ea isi picteaza chipul si caracterul in cele mai obscene si felurite moduri si uita sa se demachieze de minciunile incrustate pe pielea candva mustind de inocenta?

Vagabondeaza printre scenarii care mai de care mai improbabile pentru a alerga pe suprafata unui glob de supozitii. Ochii ii tradeaza saturatia pe care o simte vibrand in toata fiinta. S-a plictisit de zile refugiindu-se in noapte si a uitat sa stinga lumina. Asa ca a ramas ca un nebun in mijlocul biroului holbandu-se la tabla de sah. De ce il macina pe el, acum, elucidarea si ii chinuie somnul? Oare vina l-a incatusat? Conceptul nu mai poate fi astfel interpretat daca vorbim despre vina de a innebuni incercand sa dezvinovatesti vinovatul. Poate acesta pluteste in deriva aparentelor, dar el trebuie sa o ignore si sa resusciteze marioneta pentru a fi pregatita de reintegrarea in societate.Stie ca trebuie sa doarma, stie ca si-a neglijat propria existenta, dar in aceasta armonie de antinomii el este singurul care poate face o schimbare, indiferent de relalitate. Inchide ochii. 

"Daca pasiunea presupune tot acest infinit devotament, atunci satisfactia trebuie sa intreaca natura arhetipala a timpului pentru a reusi sa imi surprinda instinctul obositor de lucid care m-a transfigurat intr-un aforism!" 

Din constiinta unui avocat vaporizat

comentarii

Piperul de sub perna

Stranuta visele..

Si daca pana acum am trait intr-un balon condimentat cu iluzii? 5 ani m-am zbatut sa gasesc o fisura si am incercat sa cresc pentru ca asa speram ca o sa-mi dezvolt 'lumea' si perspectivele pentru a ma descurca cel putin  normal. Mai tarziu. Si la naiba primul vant m-a propulsat drept in dezorientarea aia acuta in care efectiv retoricul nu prea mai lasa loc de altceva. Asa ca mai bine renunt la tot. Pentru moment. Dar ce nebun poate alege la timp drumul pe care vrea sa mearga inainte sa se impiedice de toate denivelarile asfaltului .. asta evident daca il gaseste?

S-a oferit cineva sa te invete cum sa vanezi deghizat intr-un pradator de idei? Ar fi infantil. Diabolic modul in care esti lasat sa oscilezi intre miile de alternative profesionale, sa conturezi o decizie si apoi sa fi atacat cu valuri de contraargumente si proteste.

Cosmaruri? Nu esti singurul. Lumea iti pastreaza un loc in primul rand al colapsului tau motivational. Alergi pe muchii de anturaje, rasfoiesti manuscrisul de variante, analizezi posibilitatile mentale, iti mai faci o cafea si inspiri adanc rezultatul inexistent. Voluntarul din tine tipa de oftica diminetilor ofilite destinate cv'ului. 365 de zile sa ma decid? Sa le inghita un tsunami. Presimt ca nu o sa se intample prea curand. Strang perna. Tavanul e insuportabil noaptea cu tot acest colos de ganduri. Piperul se imprastie pe podea. Punctele negre din intuneric ard interesul. In fine. O sa dau cu aspiratorul maine.

comentarii

Pastila de la 1 noaptea

Sterg geamul aburit al masinii. Din interior, vartejul de lumini de pe strazi, in intuneric, pare mai frapant. Praful din gandurile mele ma ineaca. Ii mint. Constientizez si imi place. Tricoul prea mare pe care il port, ciufiulit de vreme, al fratelui meu, emana un miros puternic de tigari. Zgomotul furios al motorului accelereaza tiuitul acut si degradeaza linistea. 

Arunc telefonul pe masa articulata de amintiri. Intunericul din pub este perturbat de lumina ecranului ce anunta un nou mesaj. Muzica veche imprastie linistea narcotica din jur. La masa din penumbra sticlele se ciocnesc si rasetele sacadate suspenda atmosfera. Zambesti. Blugii prespalati si rupti inspira prin fiecare petic amalgamul de fum si alcool. Mainile tale contureaza cutele mesei trasand ovaluri diforme.  In decorul chinestezic privirile furate capata o rezonanta mai placuta. Iar privirea ta este de departe surprinzator de expresiva intr-un mod incoerent de placut. Te poti imbata prin delirul celuilalt? 

Decorul paleste, intensitatea se stinge, intunericul se decoloreaza si reminiscentele se uita. Cheia se rasuceste tacit in yala. Vantul suiera prin geamul deschis al camerei trezindu-ma, iar eu, incercand sa imi mentin echilibrul, realizez ca tu ramai doar o amintire ambigua a unei intalniri irepetabile. Zambesc aparent fara motiv. Viata musteste de astfel de momente.

[fantezii din Patrick's :)) ]

comentarii