Cronofagul de gri

Lipeste iluziile pe cartonul degradat de atata batjocura. Il expune cu tact pe peretele inefabil de diform. Ia carioca si sugruma cu linii delicate oximoronul ce l-a orbit atata timp sa vada intr-o lume vizibil iritata de astigmatismul inconstientilor. Nici el nu pricepe ce gandeste, dar stie ca trebuie sa continue. Viata l-a invatat ca impresia nu judeca intuitia. 

Se aseaza pe covor, intre pozele izomerizate de obisnuinta, intre cazurile dezaxate de constiina ratiunii. Incearca sa gaseasca vreo fisura in mentalitatea adolescentului. Determinarea sa implacabila il uimeste. Se poate oare numi delict dorinta de a ascede numai pentru a nu te prabusi? Excluzand evident suflul morbid cu care acesta a decis sa isi catalizeze destinul.

Sa disculpi psihicul in pofida actiunii nu pare o provocare plauzibila pentru o minte care a cunoscut de departe toate excesele animalice ale principiilor pe baza carora fiecare isi dezvolta caracterul. Dificultatea apare abia in momentrul in care fermitatea dorintei de a cunoaste cu adevarat pe cineva depaseste cota suportabilului. Mai exact, cum se presupune ca trebuie sa intelegi o persoana daca ea isi picteaza chipul si caracterul in cele mai obscene si felurite moduri si uita sa se demachieze de minciunile incrustate pe pielea candva mustind de inocenta?

Vagabondeaza printre scenarii care mai de care mai improbabile pentru a alerga pe suprafata unui glob de supozitii. Ochii ii tradeaza saturatia pe care o simte vibrand in toata fiinta. S-a plictisit de zile refugiindu-se in noapte si a uitat sa stinga lumina. Asa ca a ramas ca un nebun in mijlocul biroului holbandu-se la tabla de sah. De ce il macina pe el, acum, elucidarea si ii chinuie somnul? Oare vina l-a incatusat? Conceptul nu mai poate fi astfel interpretat daca vorbim despre vina de a innebuni incercand sa dezvinovatesti vinovatul. Poate acesta pluteste in deriva aparentelor, dar el trebuie sa o ignore si sa resusciteze marioneta pentru a fi pregatita de reintegrarea in societate.Stie ca trebuie sa doarma, stie ca si-a neglijat propria existenta, dar in aceasta armonie de antinomii el este singurul care poate face o schimbare, indiferent de relalitate. Inchide ochii. 

"Daca pasiunea presupune tot acest infinit devotament, atunci satisfactia trebuie sa intreaca natura arhetipala a timpului pentru a reusi sa imi surprinda instinctul obositor de lucid care m-a transfigurat intr-un aforism!" 

Din constiinta unui avocat vaporizat

comentarii