"As vrea sa devin ceea ce eram atunci cand doream sa devin ceea ce sunt acum."

joi, 21 iunie 2012

Dor

Marea ne invata pe toti cum sa simtim mai bine. Nu ca nu am recepta corect sarcasmul evident al realitatii. "Altfel" nu ar mai avea rost intr-o lume sculptata in copii fidele ale unor simetrii nereusite. Deci suntem diferiti. Si in amortizatele noastre mentalitati ne temem ca geneza noastra va bruia tiparele si vom fi judecati si dezbracati de ambalajul cu care ne protejam, ingalbeniti, sfarsind printre frunzele de toamna, care, desi frumoase, sunt calcate in picioare si uitate.

Cat m-as putea invarti in simetrii pana sa gasesc unghiul perfect? As vrea sa nu mai conteze ce cred oamenii. 

Daca ne-am adapta, am risipi farmecul unui original pentru particule insipide, ruginite de cotidian. Dar tipicul se pierde in infinitul marii..precum noi, oamenii. Plutim printre valuri, zambim cerului si dansam in bai de soare incercand sa scriem o altfel de istorie. Traim.

Viciile sunt precum algele. Ne acapareaza, ne incetinesc, cateodata ne ingrozesc si totusi, inacceptabil de brutal, ne definesc. Daca viata ar fi doar o mare prea cristalina, straniul ar dizolva siguranta de sine. Cu totii stim ca aparenta perfectiunii este periculoasa. Defectele sunt benefice. Si printre vicii, mai avem si dezamagiri inevitabile, asa..ca scoicile.. care te zgarie regulat in talpa pentru a-ti aminti ca traiesti. Dar atata timp cat exista, stii ca atingi realitatea cu picioarele si ca nu exista riscul sa te ineci. Orice val te poate scufunda, dar oricata sare ai inghiti, nu va fi de-ajuns sa te ancoreze in intunecatul anonimat al marii. 

Mai stii cand ti-am spus ca mi-e dor de ea?

Am uitat caldura nisipului inclestat pe spatele meu si topit in cascade neregulate de soare; sau gustul brizei sufocandu-mi suvitele in tornade impletite cu margele de sare. Picaturi de culoare ce transforma in miraj chiar si cea mai agera privire uitata pe malul marii. Si atat de neinspirata, de tacuta, de imuna la romantismul supraapreciat al..lumii din jurul meu, culeg inele de pe degetele cromatizate ale aceleiasi mari pe care dintotdeauna am iubit-o. Neregulat, inconstient, ascult prin sacadatele reminiscente cum imi sopteste o alta poveste sustrasa din experienta sa imortala.




comentarii

2 comentarii:

Lasa un comentariu...