Blue: Ai revenit?
Hate: M-ai resuscitat ireversibil ca sa ii bantui acum fiinta dintr-un cotlon in altul, sa il nimicesc cu nesiguranta. Azi i-am vopsit iar sufletul in negru. Vreau sa uite fericirea, sa isi canalizeze fortele astfel incat la randu-i sa te distruga prin implozie.
Blue: M-a iubit. Am incercat sa il reconstruiesc si sa ma regasesc in acelasi timp si pe mine. Am schitat impreuna conturul fragil al unui androgin claustrofobic.
Hate: Patetica fiinta, s-a consumat in neant.
Blue: Ma doare. Lustruiesc coltii sperantei cu lacrimile mele. Ezit. Ma hotarasc. Fug si revin la prima bataie din palme si apoi imi julesc genunchii pentru ca am incercat sa ating o iluzie a trecutului.
Hate: El nu mai este aici si nu va mai fi vreodata. Ai inghit cu egoism frantura de abis in care mai credea. Nimic nu mai e. Te uraste pentru ca prin tine a realizat ca nimic nu merita. Tu nu meriti. Demnitatea vibreaza ca o minciuna sub valul realitatii. Nu exista in oameni, nu exista in lume, nu exista pentru ca este un concept cu care "aici" si "acolo", "atunci" si "acum" nu sunt familiarizate.
Blue: Imi spui ca nimic nu are sens? Ne zbatem ca sa induram fiecare ceas numai ca in final sa murim singuri. Nu avem obiectiv, visurile sunt palavrageli ale sufletului,
Hate: Exista doar starea exhaustiva a haosului. Frumos este macelul fiintei in mainile careia renasti ca demon. Efemer este individul blocat in frenezia inchipuirii unei lumi mai bune. Tenace este gheara care-ti cicatrizeaza sufletul negru de nesomn. Ai sentimente, arzi etern alimentat de ingratitudine.
Blue: Cum fac sa nu mai am sentimente?
Hate: Raneste, ucide moleculele fiintei care incearca sa se contopeasca cu tine prin grai, actiuni sau atingeri. Nu consolida legaturi. Imbratiseaza doar singuratatea pentru ca ea este totul, singurul tot pe care il vei putea tu percepe vreodata.
Blue: Imi e dor de tot. Ma aude?
Hate: Da, dar este mutilat. Nu iti poate raspunde. Nu acum, nu vreodata. Am ramas doar eu.
Blue: ...
Blue: Daca am putea sa ne vorbim numai in puncte de suspensie, am face-o. Totul ar fi mult mai usor de spus.
Hate: Spune-i adio in puncte de suspensie. Asta este tot ceea ce mai poti tu sa faci acum.
Blue: "Nu cred ca exista placere mai deplina decat sa calci in picioare ceea ce ai adorat candva". Asta iti emana fiinta prin toti porii. Inteleg. Te iubesc si mi-ar placea sa nu o mai fac. Am gresit pentru ca ansamblul meu a fost gresit de la inceput. Toti suntem defecti. Unii o ascund mai bine.
Blue: M-ai lasat si m-am lasat doar o fantasma vivificata de razele soarelui in plenitudinea unei societati contorsionate, una care ar trebui exterminata. Vantul imi rasufla tristetea in pupile. Adio, suflet ratacit, adio Karl...
Hate: M-ai resuscitat ireversibil ca sa ii bantui acum fiinta dintr-un cotlon in altul, sa il nimicesc cu nesiguranta. Azi i-am vopsit iar sufletul in negru. Vreau sa uite fericirea, sa isi canalizeze fortele astfel incat la randu-i sa te distruga prin implozie.
Blue: M-a iubit. Am incercat sa il reconstruiesc si sa ma regasesc in acelasi timp si pe mine. Am schitat impreuna conturul fragil al unui androgin claustrofobic.
Hate: Patetica fiinta, s-a consumat in neant.
Blue: Ma doare. Lustruiesc coltii sperantei cu lacrimile mele. Ezit. Ma hotarasc. Fug si revin la prima bataie din palme si apoi imi julesc genunchii pentru ca am incercat sa ating o iluzie a trecutului.
Hate: El nu mai este aici si nu va mai fi vreodata. Ai inghit cu egoism frantura de abis in care mai credea. Nimic nu mai e. Te uraste pentru ca prin tine a realizat ca nimic nu merita. Tu nu meriti. Demnitatea vibreaza ca o minciuna sub valul realitatii. Nu exista in oameni, nu exista in lume, nu exista pentru ca este un concept cu care "aici" si "acolo", "atunci" si "acum" nu sunt familiarizate.
Blue: Imi spui ca nimic nu are sens? Ne zbatem ca sa induram fiecare ceas numai ca in final sa murim singuri. Nu avem obiectiv, visurile sunt palavrageli ale sufletului,
Hate: Exista doar starea exhaustiva a haosului. Frumos este macelul fiintei in mainile careia renasti ca demon. Efemer este individul blocat in frenezia inchipuirii unei lumi mai bune. Tenace este gheara care-ti cicatrizeaza sufletul negru de nesomn. Ai sentimente, arzi etern alimentat de ingratitudine.
Blue: Cum fac sa nu mai am sentimente?
Hate: Raneste, ucide moleculele fiintei care incearca sa se contopeasca cu tine prin grai, actiuni sau atingeri. Nu consolida legaturi. Imbratiseaza doar singuratatea pentru ca ea este totul, singurul tot pe care il vei putea tu percepe vreodata.
Blue: Imi e dor de tot. Ma aude?
Hate: Da, dar este mutilat. Nu iti poate raspunde. Nu acum, nu vreodata. Am ramas doar eu.
Blue: ...
Blue: Daca am putea sa ne vorbim numai in puncte de suspensie, am face-o. Totul ar fi mult mai usor de spus.
Hate: Spune-i adio in puncte de suspensie. Asta este tot ceea ce mai poti tu sa faci acum.
Blue: "Nu cred ca exista placere mai deplina decat sa calci in picioare ceea ce ai adorat candva". Asta iti emana fiinta prin toti porii. Inteleg. Te iubesc si mi-ar placea sa nu o mai fac. Am gresit pentru ca ansamblul meu a fost gresit de la inceput. Toti suntem defecti. Unii o ascund mai bine.
Blue: M-ai lasat si m-am lasat doar o fantasma vivificata de razele soarelui in plenitudinea unei societati contorsionate, una care ar trebui exterminata. Vantul imi rasufla tristetea in pupile. Adio, suflet ratacit, adio Karl...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasa un comentariu...