Carte, ceai, muzica, dichis

Si cand nu ai chef de nimeni si de nimic ce poate fi mai frumos decat sa te ingropi in cele mai ciudate moduri posibile in ciocolata? Glumesc. Ceva si mai dulce si mai aromat. Scoti castile de la naftalina incalcite prin spatele sertarului cu "nimicuri" si incerci disperat sa le aduci la starea normala. Aprinzi aragazul, inchizi ochii deasupra aerului cald si scoti pliculetul de ceai (ce gasesti mai izbitor, mai puternic). Deschizi dulapul cu haine, admiri "privelistea", alegi ceva si iti sabotezi toata munca de dimineata cand te-a lovit responsabilitatea si ai facut ordine. Ceaiul ramane evident neatins aburind geamul degeaba. Un inceput perfect! Si cand te gandesti ca aproape era sa nu mai incui usa cand te-ai intors dupa rucsac si portofel... Mergi pe strada, cam aerian, soarele te orbeste, oamenii vorbesc si tie putin iti pasa. Si uitandu-te asa cu pasii tai marunti calcand trotuarul te izbeste un gand si scotocesti vreo jumatate de ora prin cotloanele mintii in cautarea unui loc dichisit si lipsit de toata "mizeria" asta din societate. Din punctul meu de vedere, Carturesti suna mai mult decat perfect(si da, stiu ca este pleonasm). Faci o razie printre rafturi cu muzica veche curgandu-ti pe langa urechi, iti arunci ochii pe milioanele de titluri si scurte descrieri de pe spatele copertilor vanand un subiect captivant, cel putin cat sa te tina in priza toata noaptea, poate incerci optimist sa citesti primul capitol asezat pe bancuta stilata de la margine care chiar este imposibil de descris(se pare ca va trebui sa o vedeti cu ochii vostri). Iar in caz ca te plictisesti de toata eruditia descrisa anterior, mai ai in fata 2-3 sali in care poti efectiv inota printre filme si cd'uri. Si nelipsitul ceai care te duce cu gandul la cana aia uitata pe pervaz acasa. Asta in caz ca reusesti sa pui la cale o escapada prin Bucuresti si Cismigiul nu iti surade. Cam asa arata o zi perfecta! Mai ales daca mai strecori si o inghetata sau un fursec in meniul zilei. Bon appètit!

comentarii

Zboara de-aici!

Unele persoane sunt atat de pline de sine incat iti creeaza pur si simplu repulsie cand le asculti vorbind sau cand le vezi in general manifestandu-se in "habitatul lor natural". Si ceea ce este si mai interesant este faptul ca nu trebuie sa astepti vreo replica mai "rasarita" pentru ca, dupa cate ati experimentat si voi, cand esti prin preajma lor numai cu asa ceva esti tratat. Ca sa nu mai mentionez ca sunt lipsiti total de limite. Tocmai cand crezi ca au fost putini atinsi de regrete sau de rusine, constati cu dezamagire ca a fost doar o aparenta si ca defapt, daca pentru vreo secunda au reusit sa cedeze si sa admita ca poate, doar poate, au gresit sau au exagerat, a fost doar un moment inutil in care au fost "dusi cu zaharelul", deviati de la calea lor. Deci nu are rost sa iti faci nervi pentru ca niciodata nu ii vei putea schimba. In concluzie  ai doua alternative: resemneaza-te si treci peste, sau paraseste-i, uita ca exista si eventual ingroapa-i intr-un gol insignifiant al mintii tale pentru ca doar asta merita, crede-ma!

                                                                                                               Si eu te iubesc.

comentarii

Fix da.

Ce prostie! Cum am putut sa fiu atat de naiva sa cred ca toate circumstantele in care ma gaseam alunecau intr-un fel spre penibilitate? Bine, hai sa nu zic penibilitate, doar o...indiferenta ingrijoratoare. Sincer, chiar nu pot sa imi dau seama, cel putin in aceasta secunda. Este ca unul din acele ciudate momente cand simti ca ai o revelatie, chiar daca nu sti ce si cum  a provocat-o. Pur si simplu este acolo si nu iti mai da pace. M-am trezit din hipnoza si am realizat ca viata e mult mai frumoasa decat pare, iar atitudinea potrivita (optimism infinit, umor si imaginatie) poate face minuni paradoxale si poate schimba definitiv situatia. Trebuie sa sti sa savurezi fiecare clipa si sa actionezi indiferent de consecinte, pentru ca nimic nu poate fi mai rau decat regretul ca nu ai facut-o si curiozitatea de a sti ce s-ar fi intamplat daca.. Deci urmeaza-ti scopul, fii intr-o mica masura egoist si gandeste-te ce te-ar face fericit acum. O ciocolata calda, sau o inghetata mai bine pentru ca vremea practic iti impune sa scoti capul afara din intuneric si sa cheltuiesti lumina zilei cat mai ai timp, sau sa citesti o carte buna daca esti genul mai solitar, sau sa iesi in parc, cu muzica din casti zdrobindu-ti orice urma de proasta dispozitie cu rolele, bicicleta etc. Gandeste-te la persoanele cu care nu ai mai vorbit de mult, pe care nu le-ai vazut recent, de care iti e dor si fa-ti curaj si suna-le pentru ca un telefon nu a omorat niciodata pe nimeni. Distreaza-te si uita de orice lucru care ti-a provocat vreodata tristete pentru ca nu merita absolut, dar absolut deloc. Imortalizeaza momentele alaturi de prieteni, glumeste, uita-te in jur, admira frumusetea, risca daca tu consideri ca suna promitator, chiar daca cel de langa tine iti spune ca esti nebun si ca e periculos.

Dar cel mai important nu uita sa ramai tu insuti. Oficial nu mai sunt o persoana secata de melancolie. Fix da. Cel putin pentru moment si daca ma vezi trista sau te vezi tu insuti trist in reflexia oglinzii ciupeste-te si aminteste-ti de asta:

1. Viata este ceva ce toti ar trebui sa incerce macar o data. – Henry J. Tillman
2. Iubesti viata? Atunci nu risipi ca un nesabuit timpul, caci din timp este facuta viata! – Benjamin Franklin
3. Bucura-te de viata, pentru ca iti da ocazia sa iubesti si sa muncesti si sa te joci si sa te uiti la stele. – Henry van Dyke
4. Ce este viata decat un sir de nebunii inspirate, greutatea este sa le alegi pe cele demne de a fi facute. – George Bernard Shaw
5. Daca iubesti viata, si viata te va iubi pe tine. – Arthur Rubinstein

comentarii

Tic~tacul mintii

Vantul imprastie firele rebele ce isi infig cromatica in cerul innorat. Zidul rece imi provoaca fiori si ma agat parca de suprafata sa dura ca de o ultima izbucnire, imperfectiune a personalitatii. Muzica imi monopolizeaza gandurile fugitive si simt cum emotiile strapung sub stratul versurilor vulnerabilitatea, lovind din plin fantezia cu o putere paradoxala,  imposibil de descris.


Sentimentul ca locul, momentul si compania sunt predestinate pare un joc de copil in comparatie cu acel puzzle inefabil, acea retea complexa ce converge in mentalitate si principii existentiale. Acela este momentul cand ma pierd si tot ceea ce este in jurul meu capata conotatii sterse, "imblanzite" de eroarea de sistem a individului.

Sau...

• Ma concentrez inutil sa fiu spectator la teatrul din jur sau inconstient reusesc, dar nu realizez.
• Imi impun un temperament adaptabil, dau dovada de o hotarare irevocabila sau sunt prinsa in showul iluziilor incercand.
• Ma las prada vortexului, sau ma aliez ratiunii pentru inca o doza de "cotidian" concentrat in tablete infinitezimale si ambalat intr-un pachet de aparente.
• Aleg de la inceput daca sa dezamagesc sau sa inspir pentru a ma chinui in consecinta sa nu imi pierd echilibrul si sa cad de pe acel piedestal.

Continui sa imi repet ca daca eu cred, se poate si daca eu vreau, sunt in stare si nu incerc sa pun la indoiala veridicitatea acestor idei. Exista in mine acel impuls de a spulbera orice limita si de a-mi intrece asteptarile pentru ca..sunt unica in stare sa o faca.

Cat despre voi, ei bine, daca nu sunteti in stare sa credeti in asta, atunci sunteti liberi sa plutiti in continuare in deriva!

comentarii

Fără regrete

"Oamenii nu sunt niciodata multumiti. Daca au putin, vor mult. Daca au mult, vor si mai mult. Daca dau pe-afara de cat au, vor sa fie fericiti cu putin, dar sunt incapabili sa faca vreun efort pentru asta."- Paulo Coelho

 Azi nu vreau nimic. Nu am chef sa te ascult. Nu imi poti spune ce sa fac, cum sa ma comport, ce sa gandesc, ce sa spun, ce sa simt. Daca vreau sa urlu, daca vreau sa imi infig unghiile in franturile marginalizate ale mintii celor din jur, daca vreau pur si simplu sa imi exprim instinctele primitive, sa traiesc lipsita de constrangeri, nu ma poti opri!


Prefer ceata, intunericul in detrimentul vietii tale "luminate" impanzita de aparente, o falsa macheta ale carei colturi intineaza puritatea, frumusetea, vitalitatea, originalitatea, libertatea. Gustul independentei isi picura incredibilitatea peste sufletul meu revoltat in fata lumii cotidiene.


De ce sa astept inchisa in labirintul de perceptii si obligatii o paradoxala salvare cand imi pot taia singura sforile ce ma suspenda deasupra responsabilitatilor tale banale? Viata nu este pentru asta. Calc nepasatoare peste timp, ca entitate a dependentei umanoidului si ma impotrivesc asiduu ticaitului ce strapunge ecoul. Pateticul statut al omului drogat de probleme, de principii nu imi permite sa extind fantezia pana in universul transcendent al imperfectiunii perfecte. Stiu ca sunt capabila sa fac un efort pentru asta, pentru a deschide ochii si a privi cerul schitat in reverberatii rebele ciocnindu-se sub impulsul fiintei mele.


Vreau sa alunec in inconstienta, sa sterg de praf "masca rebelului" si sa arunc in prapastie ce a mai ramas si... conturand cu degetul liniile dure ale sale sa o asez in prim-plan, un axis mundi ce poate fi vazut de la mile departare. Si atunci toti vor sti ca eu nu mai accept aceasta minciuna, ca sunt cu totul alta.

Semnat, o marioneta 

comentarii