Tic~tacul mintii

Vantul imprastie firele rebele ce isi infig cromatica in cerul innorat. Zidul rece imi provoaca fiori si ma agat parca de suprafata sa dura ca de o ultima izbucnire, imperfectiune a personalitatii. Muzica imi monopolizeaza gandurile fugitive si simt cum emotiile strapung sub stratul versurilor vulnerabilitatea, lovind din plin fantezia cu o putere paradoxala,  imposibil de descris.


Sentimentul ca locul, momentul si compania sunt predestinate pare un joc de copil in comparatie cu acel puzzle inefabil, acea retea complexa ce converge in mentalitate si principii existentiale. Acela este momentul cand ma pierd si tot ceea ce este in jurul meu capata conotatii sterse, "imblanzite" de eroarea de sistem a individului.

Sau...

• Ma concentrez inutil sa fiu spectator la teatrul din jur sau inconstient reusesc, dar nu realizez.
• Imi impun un temperament adaptabil, dau dovada de o hotarare irevocabila sau sunt prinsa in showul iluziilor incercand.
• Ma las prada vortexului, sau ma aliez ratiunii pentru inca o doza de "cotidian" concentrat in tablete infinitezimale si ambalat intr-un pachet de aparente.
• Aleg de la inceput daca sa dezamagesc sau sa inspir pentru a ma chinui in consecinta sa nu imi pierd echilibrul si sa cad de pe acel piedestal.

Continui sa imi repet ca daca eu cred, se poate si daca eu vreau, sunt in stare si nu incerc sa pun la indoiala veridicitatea acestor idei. Exista in mine acel impuls de a spulbera orice limita si de a-mi intrece asteptarile pentru ca..sunt unica in stare sa o faca.

Cat despre voi, ei bine, daca nu sunteti in stare sa credeti in asta, atunci sunteti liberi sa plutiti in continuare in deriva!

comentarii